Rudel Obreja, reținut de DNA pentru trafic de influență

Rudel Obreja, reținut de DNA pentru trafic de influență
Publicat: 04/02/2014, 20:55
Actualizat: 01/05/2015, 04:38

Procurorii DNA l-au reținut pe Rudel Obreja pentru 24 de ore. Procurorii DNA îl acuză de trafic de influență. Potrivit procurorilor Obreja a cerut de la un denunțător suma de 1 milion de euro. În schimbul banilor el a promis că va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea Supremă pentru ca aceștia să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului care pe fond fusese condamnat la închisoare cu executare. „Suspectul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro să fie remisă înainte de pronunțarea hotărârii, iar diferența de 800.000 euro, după obținerea soluției favorabile.

Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susținut că persoanele pe lângă care își exercita influența i-au transmis denunțătorului, prin intermediar, că va obține cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP și NCPP).”, se arată în comunicatul DNA

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×